S****** M******
Intimat RECLAMANTB******* S*
Recurent PARATRespinge recursul ca nefondat. Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.01.2021.
Hotarare 70/2021 din 21.01.2021Suspendă judecarea cauzei în temeiul disp. art.520 alin.4 Codul de procedură civilă, până la soluţionarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate în dosarul nr.82032/299/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV a Civilă şi în temeiul art.413 alin.1 pct.1 Codul de procedură civilă, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarul nr.18567/197/2015 al Curţii de Apel Braşov. Cu drept de recurs pe întreaga durată a suspendării judecării cauzei. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 15.11.2018.
Incheiere suspendare din 15.11.2018Pentru a face dovada suplimentării taxei judiciare de timbru, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.11.2018
Incheiere de sedinta din 18.10.2018