C****** T*******
ReclamantU****** N******
PârâtU****** N*******
PârâtRespinge ac?iunea privind pronun?area unei hotărâri care să ?ină loc de act de vânzare-cumpărare, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Alexandria. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.02.2021.
Hotarare 312/2021 din 15.02.2021Amână pronun?area la data de 15.02.2021. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2021Preschimbă termenul de judecată. Fixează termen pentru judecarea cauzei la data de 08.02.2021, interval orar 12-13:00, cu citarea părţilor. Cale de atac odată cu fondul. Dată în camera de consiliu şi pronunţă în şedinţă publică, azi 30.09.2020.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Apreciază necesar depunerea avizului tehnic OCPI, astfel că revine cu adresă şi pune în vedere expertului judiciar în specialitatea topografie doamna Pileanu Cornelia, ca până la termenul acordat la data de 19.10.2020, să efectueze raportul de expertiză în conformitate cu obiectivele stabilite, respectiv să ob?ină avizul OCPI şi să-l depună la dosarul cauzei, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei la data de 19.10.2020, interval orar 09-10:00, pentru când citează pârâţii, reclamantul având termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 25.05.2020Admite sesizarea din oficiu. Preschimbă termenul din data de 23.03.2020 la data de 25.05.2020. Se vor cita toate părţile pentru noul termen, inclusiv prin modalităţile alternative (telefon, fax, mail, etc.), urmând a fi reluate toate măsurile dispuse pentru termenul din data de 23.03.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 12.03.2020 şi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Pune în vedere expertului judiciar în specialitatea topografie doamna Pileanu Cornelia, să realizeze lucrarea şi să o depună cu cel puţin zece zile anterior termenului de judecată acordat în cauză, conform art. 336 Cod de procedură civilă, în exemplare suficiente pentru instanţa şi pentru fiecare parte, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare, cu următoarele obiective: a) expertul să identifice imobilul teren intravilan prin transpunerea în teren a actelor de proprietate ale păr?ilor depuse la dosarul cauzei ?i prin realizarea unei schi?e-plan b) expertul să stabilească suprafa?a ?i vecinătă?ile terenului intravilan identificat conform pct 1 a) de mai sus, cu indicarea corespunzătoare a acestora c) expertul să ob?ină avizul OCPI cu privire la lucrarea realizată. Aduce la cunoştinţă BLET şi expertului judiciar în specialitatea topografie, faptul că s-a achitat onorariul de expertiză de către reclamant, stabilit de instanţă, prin chitanţa nr. 1880024470/1 din data de 20.11.2019, urmând a se proceda la efectuarea expertizei. Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2020, pentru când citează pârâţii, reclamantul având termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 13.01.2020Desemnează prin tragere la sor?i de către numita Cernea Florica, identificată cu CNP 268030434386, pe doamna expert judiciar în specialitatea topografie, Pileanu Cornelia. De asemenea, pune în vedere expertului judiciar, să realizeze lucrarea şi să o depună cu cel puţin zece zile anterior termenului de judecată acordat în cauză, conform art. 336 Cod de procedură civilă, în exemplare suficiente pentru instanţa şi pentru fiecare parte, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare, cu următoarele obiective: a) expertul să identifice imobilul teren intravilan prin transpunerea în teren a actelor de proprietate ale păr?ilor depuse la dosarul cauzei ?i prin realizarea unei schi?e-plan b) expertul să stabilească suprafa?a ?i vecinătă?ile terenului intravilan identificat conform pct 1 a) de mai sus, cu indicarea corespunzătoare a acestora c) expertul să ob?ină avizul OCPI cu privire la lucrarea realizată. Stabileşte onorariu provizoriu de expertiză în sumă de 1500 de lei în sarcina reclamantului, cu obliga?ia de a fi plătit în termen de 5 zile de la încuviin?area probei, sub sanc?iunea decăderii din probă, cu men?iunea că se poate formula cerere de ajutor public judiciar. Dispune emiterea adreselor către BLET şi către expertul judiciar în specialitatea topografie, după depunerea dovezilor privind achitarea onorariului de către reclamant, stabilit de instanţă. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2020, pentru când citează pârâţii, reclamantul având termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 18.11.2019Încuviin?ează proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie-cadastru cu următoarele obiective: a) expertul să identifice imobilul teren intravilan prin transpunerea în teren a actelor de proprietate ale păr?ilor depuse la dosarul cauzei ?i prin realizarea unei schi?e-plan b) expertul să stabilească suprafa?a ?i vecinită?ile terenului intravilan identificat conform pct 1 a) de mai sus, cu indicarea corespunzătoare a acestora c) expertul să ob?ină avizul OCPI cu privire la lucrarea realizată. Stabile?te termen de judecată pe data de 18.11.2019, pentru desemnarea expertului ?i stabilirea onorariului, în ?edin?ă publică, cu citarea păr?ilor. Pronun?ată astăzi, 09.09.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 09.09.2019În temeiul art. 57 din OUG 80/2013, dispune emiterea unei adrese către Primăria Alexandria pentru a comunica certificat de atestare fiscală cu privire la pârâţi, de unde să rezulte dacă aceştia înregistrează obligaţii fiscale restante. De asemenea, dispune emiterea unei adrese către OCPI Teleorman – BCPI Alexandria, pentru a comunica un extras de pe cartea funciară a imobilului situat în Alexandria, strada Negru Vodă, nr. 226, Jud. Teleorman, dacă aceasta există, iar în caz contrat să depună un certificat de sarcini. În temeiul art. 255 raportat la art. 258 Cod de procedură civilă, încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu martorul Oancea Mihaela, apreciind ca fiind concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei. Citează martora Oancea Mihaela, la adresa aflată în Alexandria, strada Fraţii Goleşti, nr. 2 C, Jud. Teleorman. Proroga discutarea probei cu expertiza, pentru termenul din data de 09.09.2019, pentru când pune în vedere reclamantului prin apărător să depună la dosarul cauzei felul expertizei şi obiectivele la aceasta, sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 09.09.2019, pentru când citează pârâţii, reclamantul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.05.2019
Incheiere de sedinta din 20.05.2019