M**** M* M**************
PetentÎn baza art. 598 alin. 1 lit. d CPP admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul M.M.C., fiul lui Mihai şi Elena, născut la data de 21.01.1969, deţinut în Penitenciarul Bistriţa şi, în consecinţă, deduce din pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin SP nr. 163/2017 a Judecătoriei Dorohoi, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 221/2018, durata arestului la domiciliu executat în perioada 16.04.2016 – 09.05.2016. Menţine celelalte dispoziţii din SP nr. 163/2017 a Judecătoriei Dorohoi. Respinge ca inadmisibilă solicitarea acestuia de reducere a pedepsei aplicată prin sentinţa mai sus menţionată. Onorariul cuvenit av. din oficiu Rus Ovidiu Sergiu, în sumă de 130 lei, se va achita din fondurile Ministerului de Justiţie. În baza art. 275 alin. 3 CPP cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2018.
Hotarare 1898/2018 din 10.12.2018- acordă un nou termen de judecată pentru studiul dosarelor ataşate.
Incheiere de sedinta din 26.11.2018se va efectua adresă către Penitenciarul Bistriţa, pentru a se comunica situaţia juridică la zi a contestatorului condamnat Marcu Mihai Cristinel - se va efectua adresă către Judecătoria Dorohoi pentru a se înainta dosarul 2405/222/2014 precum şi dosarul nr. 2447/222/2016. - se va cita contestatorul - condamnat din Penitenciarul Bistriţa.
Incheiere de sedinta din 29.10.2018