T****** A*****
InculpatÎn temeiul disp. art.335,alin.2 C. pen., cu aplicarea art.396,alin.10 C.proc. pen., raportat la art.396 al.2 C.proc.pen, condamna pe inculpatul T****** A*****, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.500 lei, reprezentând un număr de 150 zile-amendă înmulţit cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile amendă, pentru savârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul cu dreptul de a conduce anulat (faptă din 05.10.2017). Atrage atenţia inculpatului T****** A***** asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen. cu privire la înlocuirea, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, a pedepsii amenzii aplicate, cu închisoarea. În baza art.398 din Codul de pr. penală, raportat la art. 272, alin. 1 şi art. 274, alin. 1 C. proc. Pen. obligă pe inculpat T****** A***** la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 350 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi suma de 200 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.03.2019.
Hotarare 319/2019 din 25.03.2019Pentru depunerea de înscrisuri în circumstanţiere, constată cauza în stare de amânare,
Incheiere de sedinta din 04.03.2019