S********* A********* R********* - A***** V***** I******** G**** S** P*** R****** L****
ReclamantD****** D** S** - P*** R***** L****
PârâtRespinge acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Societatea Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group S.A. în contradictoriu cu pârâta DANIMOL DAN SRL, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.05.2022.
Hotarare 1386/2022 din 04.05.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 4 mai 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 aprilie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 20 aprilie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 aprilie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 14 aprilie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 aprilie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2022Amână pronunţarea cauzei la data de 7 aprilie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 martie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2022Prorogă discutarea înscrierii în fals şi a probei testimoniale solicitată de pârâtă după depunerea contractului cadru RCA CCRCA12418 din data de 01.03.2016 în original. Men?ine în sarcina reclamantei, prin apărător, obliga?ia ca potrivit art. 292 alin. 2 din Codul de procedură civilă, pentru următorul termen de judecată reclamanta să prezinte în instanţă originalul contractului cadru RCA CCRCA12418 din data de 01.03.2016 depus la dosarul cauzei în copie. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 24.03.2022, ora 11:00, complet C19, pentru când păr?ile primesc termen de cuno?tin?ă potrivit disp. art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2021.
Incheiere de sedinta din 24.11.2021Prorogă discutarea înscrierii în fals şi a probei testimoniale solicitată de pârâtă după depunerea contractului cadru RCA CCRCA12418 din data de 01.03.2016 în original. Respinge solicitarea de a se reveni cu adresă către Inter Broker de Asigurare SRL. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, potrivit art. 292 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ca pentru următorul termen de judecată reclamanta să prezinte în instanţă originalul contractului cadru RCA CCRCA12418 din data de 01.03.2016 depus la dosarul cauzei în copie. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 24.11.2021, ora 11:00, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2021.
Incheiere de sedinta din 15.09.2021Prorogă discutarea înscrierii în fals şi a probei testimoniale solicitată de pârâtă după depunerea contractului cadru RCA CCRCA12418 din data de 01.03.2016, în original. Emite adresă către Inter Broker de Asigurare, cu sediul în Oradea, str. Nojoridului, nr. 270, jud. Bihor cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei contractul cadru RCA CCRCA12418 din data de 01.03.2016, în original, cu precizarea că în cazul în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei se va dispune sancţionarea persoanei responsabile potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură civilă; de a preciza numele persoanei care a încheiat contractul cadru în numele societăţii Inter Broker de Asigurare ori în numele societăţii reclamante din prezenta cauză şi dacă acea convenţie a fost semnată de către numitul Rebreanu Iuliu Liviu. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 15.09.2021, ora 11:00, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.03.2021.
Incheiere de sedinta din 31.03.2021Prorogă discutarea înscrierii în fals şi a probei testimoniale solicitată de pârâtă. Citarea reclamantei cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei contractul cadru RCA CCRCA12418 din data de 01.03.2016, în original, iar în cazul în care nu-l de?ine să precizeze motivul pentru care nu-l deţine şi să indice persoana fizică sau persoana juridică care ar putea să deţină în original acel înscris pentru a efectua verificări. I se va solicita desemnarea unui reprezentat pentru a se prezenta personal la următorul termen de judecată în vederea discutării cererii de înscrierii în fals formulată de către pârâtă. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 31.03.2021, ora 11:00, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.12.2020.
Incheiere de sedinta din 02.12.2020Faţă de dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.
Încuviinţează proba cu înscrisuri şi prorogă discutarea probei testimoniale solicitată de pârâtă. Pune în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei dovada calităţii de reprezentant conform art. 151 din Codul de procedură civilă, respectiv un extras ONRC. Citarea reclamantei cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada calităţii de reprezentant conform art. 151 din Codul de procedură civilă, respectiv un extras ONRC, de a depune la dosarul cauzei contractul cadru RCA CCRCA12418 din data de 01.03.2016, în original, şi de a desemna un reprezentat pentru a se prezenta personal la următorul termen de judecată în vederea discutării cererii de înscrierii în fals formulată de către pârâtă. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 18.03.2020, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2020.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Citarea pârâtei cu solicitarea de a se prezenta reprezentantul legal al acesteia la termenul următor de judecată pentru a semna întâmpinarea, sub sancţiunea anulării acesteia ca nesemnată. Prorogă discutarea probatoriului pentru următorul termen. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 15.01.2020, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 23.10.2019