T*** I***
InculpatÎn temeiul prevederilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată că Judecătoria Târgu Mureş este competentă din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze. În temeiul dispozi?iilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ce priveşte dosarul penal nr. 1808/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în cadrul căruia s-a emis Rechizitoriul din data de 30.05.2018, privind pe inculpatul T. I., dp, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul T.I. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24 iulie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara677/2018 din 24.07.2018