A***** P*** C****
ReclamantE*************** S*
PârâtAdmite în parte cererea . Dispune anularea deciziei de concediere nr.1702/11.12.2017 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantului, ca neîntemeiate. Cu apel, în 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale. Executorie. Pronunţată astăzi, 15.06.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Hotarare 4869/2018 din 15.06.2018Amână pronunţarea la data de 15.06.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astazi, 31.05.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2018Amână pronunţarea la data de 31.05.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astazi, 24.05.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2018In vederea indeplinirii unor obligatii de catre parat.
Incheiere de sedinta din 26.04.2018