A******** E***
CreditorI****** 2*** S**
DebitorAdmite acţiunea formulată de reclamanta A******** E***, în contradictoriu cu pârâta Icrual 2003 S.R.L. şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1389,25 lei reprezentând contravaloare marfa livrată şi neachitată, la care se adaugă penalităţi de întârziere în valoare de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu a treia zi de la scadenţa facturii şi până la achitarea efectivă a debitului, precum şi la plata sumei de 40 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezentând daune interese suplimentare minimale. Obligă pârâta la 200 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, care se depune la Judecătoria Arad, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2018.
Hotarare 799/2018 din 20.02.2018