D***** C******
PetentI************ D* P****** J******* B*******
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul D***** C****** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BOTOŞANI. Menţine ca temeinic şi legal procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PBTX nr. 73266 din data de 25.04.2018. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.03.2019.
Hotarare 508/2019 din 21.03.2019Se amână cauza pentru administrarea probei cu vizionarea CD-ului.
Incheiere de sedinta din 31.01.2019Potrivit art. 104 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în situaţia desfiinţării completului, toate cauzele acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic celorlalte complete ale instanţei, competente să judece în materia respectivă, Având în vedere prevederile art. 104 alin. (3) din ROIIJ, potrivit căruia cauza a fost repartizată Completului de judecată CC9 instanţa va acorda un nou termen de judecată în vederea soluţionării cauzei de către completul respectiv,
Incheiere de sedinta din 04.12.2018