E** I********* R* G***
CreditorP***** D***
DebitorAdmite, în parte, cererea formulată prin BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC SILIMON VALENTIN. Încuviinţează executarea silită prin poprire şi urmărire silită mobiliară a debitoarei P***** D***, în temeiul titlului executoriu constând în Contractul de credit nr. autorizare nr. 31400073 din data de 10.11.2011 emis de CETELEM IFN SA România, în vederea realizării obligaţiei de plată a sumei de 4.529,32 lei, sumă compusă din: 3.507,08 lei reprezentând debit principal şi 1.022,24 lei reprezentând accesorii, calculate conform dispoziţiilor legale. Autorizează creditorul S.C. EOS Investment RO GMBH prin avocat Alina Atudorei, să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv asupra cheltuielilor de executare. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată prin BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC SILIMON VALENTIN, prin urmărire imobiliară. Cu drept de a formula apel în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Vaslui. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 06.09.2018.
Incheiere de executare silita din 06.09.2018