C*** I********
IntervenientC**** A**** S****
IntervenientU****** N******
PetentI************ J******* D* P****** M********
IntimatRespinge ca neîntemeiată. plângerea contravenţională formulată de petentul U****** N******, în contradictoriu cu intimata Ipj Mehedinţi şi intervenienţii forţaţi City Insurance şi Ciută Aurel, având ca obiect anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PMHX nr. 0231471/12.01.2018. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.Cererea se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, data de 19.02.2019.
Hotarare 523/2019 din 19.02.2019Amânare iniţială a pronunţării - Amână pronunţarea la 19.02.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2019Se emite adresă către baza de date informatizată de la nivelul instanţei pentru a înainta un extras DPABD cu privire la persoana intervenientului.Se citează petentul cu menţiunea să afle domiciliul din străinătate,iar în caz negativ să menţioneze dacă solicită citarea prin publicitate a intervenineutlui. Pune în vedere petentului să depună dovada achitării onorariului de expert, după care se va emite adresa către expert.
Incheiere de sedinta din 16.01.2019termen preschimbat
Preschimbă termenul de judecată stabilit în dosarul civil nr. 74/332/2018 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin din data de 28.11.2018 în data de 16.01.2019, ora 11:00, sala 1, pentru când vor fi citate părţile şi martorii Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, data de 13.11.2018, la sediul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Amână cauza şi acordă termen la data de 28.11.2018, în vederea depunerii raportului de expertiză. Citează petentul cu menţiunea de a aduce martorul la care face referire la următorul termen de judecată
Incheiere de sedinta din 18.10.2018Faţă de lipsa nejustificată a martorului Lupu Gheorghe la acest termen de judecată în temeiul art.313 alin.(1) Cod procedură civilă, urmează să dispună citarea martorului şi emiterea unui mandat de aducere, cu menţiunea că în caz de neprezentare se poate aplica amendă judiciară.
Incheiere de sedinta din 13.09.2018în baza art. 311 cod procedură civilă, dispune citarea martorului Lupu Gheorghe pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 14.06.2018în baza art. 78 rap la 119 OUG 195/2002 introduce în cauză societatea de asigurări City Insurance şi pe numitul C**** A**** S****el în calitate de intervenienţi forţaţi. Dispune citarea petentului cu menţiunea de a depune la dosar autorizaţia de reparare a autoturismului dacă este cazul. Prorogă discutarea probatoriului pentru termenul următor după ce interveninţi îşi vor fi exprimat punctul de vedere
Incheiere de sedinta din 10.05.2018