N*** T******* V*****
Contestator CondamnatHOTĂRĂŞTE În temeiul art. 599 alin. (3) Cod procedură penală, ia act de declaraţia petentului-condamnat N*** T******* V*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Ia?i, de retragere a cererii având ca obiect contestaţie la executare. În baza dispoziţiilor art. 272 raportat la art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, rămâne în sarcina statului onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, în cuantum de 130 lei (delegaţie nr. 0092/2018), ce va fi plătit către Baroul Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Conform art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă petentul-condamnat la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror şi pentru persoana condamnată N*** T******* V*****. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2019.
Hotarare 30/2019 din 15.01.2019Având în vedere dispoziţiile art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti care statuează asupra situaţiei potrivit căreia dacă ulterior înregistrării unei cauze se constată că primul complet iniţial investit cu soluţionarea unei cauze similare a luat act de manifestarea de voinţă a contestatorului-condamnat de renunţare la judecarea cererii, dispune trimiterea prezentei cauze la completul D 10G, cu termen la data de 15.01.2019, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 06.12.2018