P******** D* P* L**** J********** S********* 1
ApelantZ***** F***** T******
Intimat InculpatDecizie penală nr. 891/A din 13.06.2018 În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 188 din 29.03.2018, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 7527/299/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând pe fond: Înlătură aplicarea dispozitiilor art. 83 şi urm. Cod penal. În baza art. 199 alin. 1 rap. la art. 193 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul Zegrea Florin-Teodor la pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a si b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 ani, ce se execută în condiţiile art. 68 alin.1 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 si 3 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, ce se execută în condiţiile în care pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, termen stabilit conform art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal stabileşte, în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare, următoarele obligaţii: • Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta; • Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • Să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • Să comunice schimbarea locului de muncă; • Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile în cadrul Primăriei sector 1 Bucureşti. In baza art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală pune inculpatului in vedere dispoziţiile art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în calea de atac a apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.06.2018.
Hotarare 891/2018 din 13.06.2018