R****** S*
ReclamantH****** N*******
PârâtAdmite cererea precizată formulată de reclamanta R & R în contradictoriu cu pârâta H N. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1827,51 lei, reprezentând contravaloare servicii si a sumei de 10 lei, reprezentând contravaloare echipamente, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, de la scadenţa debitului principal şi până la plata efectivă a acestuia. Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru. Executorie de drept, potrivit art. 1031 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Moldova Nouă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.02.2019.
Hotararecameraconsiliu128/2019 din 20.02.2019Având în vedere Decizia nr.1663/Ad/19.11.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Timişoara prin care s-a dispus delegarea domnului judecător Cristian Cioabă la Judecătoria Caransebeş, începând cu data de 1.01.2019, pe o perioadă de 6 luni; Având în vedere Ordinul de serviciu nr.14/17.12.2018 emis de Preşedintele Judecătoriei Moldova Noua în sensul repartizării ciclice a dosarelor rămase pe rolul Completului C3; Constată că dosarul a revenit Completului C2 cameră de consiliu. Va dispune acordarea unui nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 08.01.2019În vederea citării reclamantei sa mentioneze daca a fost reziliat contractul, in caz afirmativ sa depuna dovada.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Având nevoie de timp pentru a delibera , în vederea studierii probatorului văzând disp.art. 396 cod procedură civilă, va amâna pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2018