B**** I* N****** D****
InculpatL**** I* C*****
InculpatM****** V*******
Parte civilăI. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva sentinţei penale nr. 1906 din data de 25 mai 2018 a Judecătoriei Baia Mare pe care o desfiinţează cu privire la greşitele operaţiuni de contopire în cadrul concursului de infracţiuni, de calcul al primului termen al recidivei reţinute în sarcina inculpatului L.C.şi a pedepsei rezultante şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Menţine pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului L.C., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal şi operaţiune de punere în individualitatea lor a pedepselor concurente. În temeiul art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal şi având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. 2 Cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă cu: pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 460/14.05.2013 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă la data de 03.10.2013 prin Decizia penală nr. 1816/2018 a Curţii de Apel Bucureşti; pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1560/26.05.2017 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă la data de 20.02.2018 prin Decizia penală nr. 169/2018 a Curţii de Apel Ploieşti; pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 146/03.10.2017 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, definitivă la data de 07.02.2018 prin Decizia penală nr. 55/Ap/2018 a Curţii de Apel Braşov; pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/17.10.2017 a Judecătoriei Zalău, definitivă la data de 05.02.2018 prin Decizia penală nr. 190/A/2018 a Curţii de Apel Cluj; pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr.1034/03.09.2015 a Judecătoriei Baia Mare; pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 2221/08.12.2015 a Judecătoriei Braşov; pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 630/29.09.2016 a Judecătoriei Oneşti; pedeapsa de 1 ani 6 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 228/21.11.2016 a Judecătoriei Zalău; pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 246/16.12.2016 a Judecătoriei Zalău; pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 246/16.12.2016 a Judecătoriei Zalău, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care adăugă un spor obligatoriu de 8 ani şi 20 de zile (reprezentând 1/3 din suma celorlalte nouă pedepse) stabilind pedeapsa rezultantă parţială de 18 ani şi 20 de zile închisoare. Constată că inculpatul L.C. a comis infracţiunea dedusă judecăţii în stare de recidivă, primul termen al recidivei fiind constituit de restul rămas neexecutat de 6 ani şi 58 zile închisoare din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 224/31.10.2012 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, definitivă prin decizia penală nr. 370/28.02.2013 a Tribunalului Teleorman, modificată în pedeapsa de 7 ani şi 195 zile ca urmare a aplicării art. 6 Cod penal prin sentinţa penală 565/10.02.2014 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 180/19.05.2014 a Tribunalului Argeş, a cărei executare a început la data de 12.04.2012. În baza art. 41 alin. 1, 43 alin. 1 Cod penal adaugă la pedeapsa rezultantă parţială de 18 ani şi 20 de zile restul rămas neexecutat de 6 ani şi 58 zile, urmând ca în final inculpatul L.C. să execute pedeapsa de 24 ani şi 78 zile închisoare. Deduce perioada executată începând cu data de 27.08.2013, la zi. Menţine dispoziţia de anulare a mandatelor de executare emisă pentru pedepsele concurente şi contopite prin hotărârea atacată şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. II. Ia act de retragerea apelului promovat de inculpatul L.C. împotriva aceleiaşi sentinţe. Stabileşte suma de 260 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din FMJ în favoarea Baroului de avocaţi Cluj. Obligă inculpatul apelant la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 septembrie 2018.
Hotarare 999/2018 din 25.09.2018