K****** F***** J**
ReclamantK****** I****
ReclamantB**** C********* R***** - S******** G*********
PârâtE** F****** B* D********* A******* C****** P*** B* K****** P******** M********* S*****
PârâtÎn baza art. 406 Cod procedură civilă, ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii K****** F***** J** şi K****** I**** în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. şi cu pârâta EOS CREDIT FUNDING BL DESIGNATED ACTIVITY COMPANY. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.09.2020.
Hotarare 1247/2020 din 23.09.2020Amână judecarea cauzei în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 29.07.2020Amână judecarea cauzei în vederea depunerii poziţiei procesuale a reclamantului.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020În baza art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol pentru o serie de clarificări suplimentare. Se vor cita reclamanţii cu următoarele menţiuni: 1) să depună la dosar acordul scris care ar fi fost încheiat între părţile din dosar, 2) să indice suma exactă care a făcut obiectul acordului în condiţiile în care la termenul din 15.01.2020 reclamantul a indicat că acordul vizează suma de 6.000 lei, iar la dosar a depus dovezi de plată cu privire la suma totală de 5.250 lei, 3) să indice în scris la dosar dacă solicită ca instanţa să ia act de acordul intervenit între părţi / tranzacţie sau dacă doresc soluţionarea pe fond a cauzei. Se vor cita pârâţii cu menţiunea de a comunica la dosarul cauzei, în scris, acordul la care s-a ajuns, precum şi poziţia procesuală a acestora în raport de acest acord. În temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020, constată suspendată de drept soluţionarea cauzei pe durata stării de urgenţă, fără efectuarea vreunui act de procedură, urmând ca după încetarea stării de urgenţă, să fie fixat termen de judecată pentru când se vor cita părţile cu menţiunile de mai sus. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.04.2020.
Incheiere de sedinta din 08.04.2020Pentru aceleaşi considerente, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 08.04.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 25.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2020Pentru depunerea dovezii plăţilor efectuate.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Pentru repetarea procedurii de citare a părţilor cu menţiunea de a preciza dacă s-a reuţit soluţionarea amiabilă a litigiului.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Pentru citarea reclamanţilor şi a pârâtei Eos Funding să precizeze dacă s-a reuţit soluţionarea amiabilă a litigiului.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Pentru a se solicita relaţii de la BCPI Gheorgheni şi de la BCR.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019Îndeplinirea procedurii de citare cu reclamanta K****** I****.
Incheiere de sedinta din 24.04.2019în vedera indeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţă, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Pentru a da posibilitate reclamantului să fie prezent.
Incheiere de sedinta din 09.01.2019Îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă.
Incheiere de sedinta din 07.11.2018Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanţi. În baza art. 6 lit.d) din OUG nr.51/2008, dispune eşalonarea taxei judiciare de timbru de 805 lei datorată de reclamanţi în rate lunare a câte 134,16 lei, în perioada iulie 2018 – decembrie 2018, plătibile până la data de 20 a fiecărei luni în curs, astfel ca prima rată să fie achitată în luna iulie 2018. Din oficiu un exemplar din prezenta încheiere se va comunica reclamanţilor şi Serviciului Financiar – I.T.L. din cadrul Municipiului Gheorgheni. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 27.06.2018.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018Pentru a se depune relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 06.06.2018Pentru a se depune relaţiile solicitate
Incheiere de sedinta din 16.05.2018