N***** F*** U** F************ G***
ContestatorS* U****** C******** S** P*** A************ J******* O**** I********* S***
IntimatAdmite, în parte, contestaţia împotriva tabelului preliminar al creanţelor formulată de contestatoarea N***** F*** U** F************ G*** în contradictoriu cu intimata S* U****** C******** S** P*** A************ J******* O**** I********* S***. Dispune înscrierea creditoarei în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC UNIVEGA CONSTRUCT SRL cu suma de 84.309,64 euro, creanţă chirografară. Executorie. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 12.12.2018.
Hotarare 572/2018 din 12.12.2018Amână pronunţarea pentru data de 12.12.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2018Califică prezenta contestaţie ca fiind „contestaţie împotriva tabelului preliminar înregistrat sub nr. 88/08.08.2018”, urmând a se efectua modificările ce se impun, în acest sens, în sistemul ECRIS. Se va emite adresă către contestatoarea - creditoare N***** F*** U** F************ G***, prin care se va solicita să facă dovada caracterului garantat a creanţei prin depunere la dosar a dovezii înscrierii la Arhiva Electronică de Garanţiilor Reale Mobiliare a contractului privind clauza de preferinţă. Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2018, pentru când se va cita contestatoarea prin BPI. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 26.10.2018