B***** E*********** J*********** M***** M***** I****
CreditorAdmite cererea formulată de SCPEJ Morrai şi Asociaţii - cu sediul în Baia Mare, str. George Coşbuc, nr. 25 A, ap. 10, jud. Maramureş şi, în consecinţă : Încuviinţează executarea silită succesivă a titlului executoriu constând din Contractul de credit nr. 414699/27.11.2007 împotriva debitoarei Sigheartău Lucica -, pentru recuperarea creanţei în cuantum de 2.675,91 lei reprezentând debit principal, comision bancar restant, precum şi asupra bunurilor mobile, prin poprire asupra sumelor de bani, veniturilor, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile, iar în condiţiile în care debitoarea nu deţine bunuri urmăribile, bunurile urmărite nu pot fi valorificate sau dacă debitorul refuză nejustificat de a furniza executorului judecătoresc informaţiile, lămuririle şi dovezile necesare, precum şi în cazul în care furnizează cu rea credinţă informaţii incomplete în legătură cu existenţa şi valoarea acoperirii integrale a creanţei, în temeiul art. 813 alin 5 Cod procedură civilă, executarea să se efectueze şi succesiv asupra bunurilor imobile, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu sus – arătat. Fără cale de atac . Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, din data de 26 martie 2018. Preşedinte
Incheiere de executare silita 366/2018 din 26.03.2018