P******** J******** C********
Reclamant ReclamantP******* O******* H******
Pârât PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul P******** J******** C******** în contradictoriu cu pârâtul P******* O******* H******, şi în consecintă: Anulează Dispoziţia nr.648 din 09.09.2016 emisă de P******* O******* H******. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astazi 29.01.2019, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 96/2019 din 29.01.2019Amână pronunţarea la data de 29.01.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit art.396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2019Ia act că cererea de abţinere formulată în cauză a fost admisă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.11.2018.
Incheiere de sedinta din 19.11.2018ÎNCHEIERE Admite cererea de abţinere a doamnei judecător Bogdan Daniela Georgeta. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2018.
Incheiere abtinere din 16.11.2018