M******* C********* P*******
PetentI** M********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul Miulescu Constantin Petrişor, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi. Înlocuieşte sancţiunea amenzii aplicată pentru contravenţia prevăzută de art. 108 alin. 1, lit. a pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PMHX nr. 0212532/04.07.2018 cu sancţiunea avertismentului. Exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 290 lei Menţine în rest procesul-verbal de contravenţie seria PMHX nr. 0212532/04.07.2018. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată astăzi, 11.02.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
Hotarare 365/2019 din 11.02.2019Amână pronunţarea la data de 11.02.2019, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2019Amână cauza pentru a se ataşa cazierul contravenţional al petentului
Incheiere de sedinta din 09.01.2019Dispune emiterea unei adrese către Primăria Oprişor şi amână cauza la data de 09.01.2019.
Incheiere de sedinta din 07.11.2018Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată din data de 06.11.2018 la data de 07.11.2018, ora 12:00, sala 2, ziua de şedinţă a completului C9 stagiar-2018 pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac . Pronunţată în şedinţă publică astăzi. 09.10.2018.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018