M********* S******************* P***** A***
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 1 C. penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. penal şi art. 396 alin. 10 C.proc.penală condamnă pe inculpatul Mihăilescu Ştefan,cu antecedente penale, recidivist postcondamnatoriu, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere. În baza art. 67 alin. 1 C. penal. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a,b şi i C.pen. (dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule) pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 C.penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi i (dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule) C. penal din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 336 alin.1 C .penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.penal. şi art. 396 alin. 10 C. procedură penală. condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a,b şi i C.pen. (dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule) pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a,b şi i C.pen. (dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule) . Constată că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă sunt concurente cu faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 280/2018 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul 3917/202/2018, definitivă prin neapelare la 23.10.20158 Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 literele a,b, i si g pe o perioadaă de 4 ani aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 280/2018a Judecătoriei Călăraşi şi repune în individualitatea lor pedepsele, componente, astfel: - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.280/20186 a Judecătoriei Călăraşi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art,41 alin.1 Cod penal - pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin aplicată prin Sentinţa penală nr.280/20186 a Judecătoriei Călăraşi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art,41 alin.1 Cod penal -pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.27/02.02.016a Judecătoriei Călăraşi definitivă prin decizia penală nr. 546/29.03.2016a Curţii de Apel Bucureşti - sporul de 4 luni aplicat prin Sentinţa penală nr.280/20186 a Judecătoriei Călăraşi , pe care il înlătura Menţine măsura revocării suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare şi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit a,, b şi g Cod penal aplicată prin sentinţa penală nr. 21/02.02.2016 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin dec. penală. nr. 546/29.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, dispusă prin sentinţa penală nr.280/2018 a Judecătoriei Călăraşi În temeiul art.38 alin.1 rap. la art.39 alin.1 lit. b din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care, la care adaugă o treime din restul pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente, 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 închisoare. În temeiul art.45 alin.3 lit. a din Codul penal contopeşte pedepsele complementare aplicate inculpatului prin sentinţa penală anterior enunţată şi aplică acestuia pe lângă pedeapsa rezultantă cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani, calculată potrivit art.68 alin.1 lit. c din Codul penal. În temeiul art.45 alin.5 şi alin.3 lit. a din Codul penal aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi i din Codul penal, care se execută, conform art.65 alin.3 din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată. În baza art. 96 alin. 5 Cod penal rap. la art. 43 al. 2 Cod penal, adaugă la pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta hotărâre, de 2 ani închisoare, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 21/02.02.2016 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin dec. Penal . nr. 546/29.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul Mihăilescu Ştefan urmând să execute pedeapsa finală de 3 ani şi 6 luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b,i şi g C. penal. pe o durată de 4 ani. În temeiul art.40 alin. 3 din Codul penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare perioada executată de inculpat, şi anume de la data la 23.10.2018 la zi În baza art.72 Cod penal dispune ducerea din pedeapsa aplicată şi a perioadei reţinerii de 24 de ore din data de 02.05.2018 Anulează MEPÎ nr 385/2018 emis de Judecătoria Călăraşi la 23.10.2018 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei hotărâri. Onorariul apărătorului din oficiu av. Ene Aritoneta (delegaţie seria CL nr. 700/27.03.2019) în cuantum de 868 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.penală., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.05.2019
Hotarare 218/2019 din 16.05.2019citare inculpat la adresa de detinere
Incheiere de sedinta din 21.03.2019