I**** I**** C******
PetentC******** S*********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul Iacob Ionuţ-Cătălin, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. -CESTRIN, împotriva procesului verbal de contravenţie seria R18 nr. 0564487, încheiat la data de 16.10.2018, şi în consecinţă: Anulează procesul verbal de contravenţie seria R18 nr. 0564487, încheiat la data de 16.10.2018 de un agent din cadrul intimatei, şi exonerează pe petent de plata amenzii contravenţionale în sumă de 250RON, aplicată prin prezentul proces verbal. Ia act de faptul că petentul nu a solicitat obligarea intimatei la plata de cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Roman. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C.proc.civ, azi 25 martie 2019.
Hotarare 715/2019 din 25.03.2019amână pronunţarea la 25.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2019