N***** M*******
InculpatS*** R********* S*****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 4 C. proc. pen., rap. la art. 83 C. pen., stabileşte pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare în sarcina inculpatului N***** M*******, cetăţean român, având absolvite studii medii, necăsătorit, cu antecedente penale, fără ocupaţie, cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b) C. pen. În baza art. 83 alin. 1, alin. 3 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen. În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1, lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 85 alin. 2 lit. b C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 40 zile, în cadrul S.C. Horticultura S.A. Timişoara sau SC Pieţe SA, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş, după evaluarea persoanei supravegheate. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap. la art. 88 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. Ia act că persoana vătămată S*** R********* S*****, cu sediul în Timişoara, str. Ştefan Procopiu, nr. 1, jud. Timiş, nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât şi-a recuperat prejudiciul în integralitate. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 250 lei în cursul urmăririi penale şi 1000 lei în cursul camerei preliminare şi a judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.06.2019.
Hotarare 2037/2019 din 14.06.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 14.06.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.05.2019Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019Pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 21.03.2019Pentru discutarea unei eventuale împăcări.
Incheiere de sedinta din 21.02.2019Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 10.01.2019Pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 25.10.2018Pentru discutarea unei eventuale împăcări.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018