H***** Ş* N******
InculpatC***** C* I***
InculpatB*** I****
Parte vătămatăÎn temeiul art.228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit. b şi d Cod penal cu aplic. art. 396 alin.1, 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul HN la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu coinculpatul CI pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n din Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu coinculpatul CI în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art.93 alin. 1 lit. c-e se comunică serviciului de probaţiune. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile sub supravegherea şi în condiţiile stabilite de serviciului de probaţiune şi nominalizează Primăria com. Mihai Bravu judeţ Tulcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată, potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală. În temeiul art.404 alin.2 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispoziţiile art.96 şi art.97 Cod penal privind revocarea şi respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată. În temeiul art. 228 alin.1 Cod penal raportat la art.229 alin.1 lit. b şi d Cod penal cu aplic. art. 396 alin.1, 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul CI la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu coinculpatul HN pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a comunica cu coinculpatul HN în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art.93 alin. 1 lit. c-e se comunică serviciului de probaţiune. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile sub supravegherea şi în condiţiile stabilite de serviciului de probaţiune şi nominalizează Primăria com. Mihai Bravu judeţ Tulcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată, potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală. În temeiul art.404 alin.2 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispoziţiile art.96 şi art.97 Cod penal privind revocarea şi respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată. În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 500 lei, din care: 100 lei cheltuieli judiciare faza camerei preliminare şi 400 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată(câte 250 lei fiecare). Onorariul apărătorului din oficiu, av. Matei Mirela, în cuantum de 868 lei potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.0256 din 20.02.2019 va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Tulcea. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 23 aprilie 2019.
Hotarare 90/2019 din 23.04.2019Amână pronunţarea la 23.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2019Termen pentru împăcarea părţilor, pentru a se emite mandat de aducere pe numele inculpatuli CI, pentru a se obţine relaţii de la Baroul Tulcea şi poliţie.
Incheiere de sedinta din 13.02.2019Termen acordat pentru lipsa inculpatului Crenea Ilie, se va emite mandat de aducere. se va cita partea vătămată cu menţiunea de a comunica dacă doreşte să se împace cu inculpaţii
Incheiere de sedinta din 12.12.2018Termen pentru ca inculpatul Cernea Ilie să-şi angajeze apărător.
Incheiere de sedinta din 07.11.2018