S* M***** N** F***** S**
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** R*****
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petenta…… în contradictoriu cu intimatul IPJ ARGEŞ – Serviciul Rutier. Dispune anularea procesul verbal seria PAGX nr. 0166739 din data de 23.04.2018 al intimatului ….. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţatăînşedinţapublică, astăzi, 11.01.2019.
Hotarare 120/2019 din 11.01.2019Admite cererea de emiterea unei adrese către intimat în care să i se pună în vedere să depună la dosar planşele fotografice despre care a făcut vorbire în cuprinsul procesului verbal de contravenţie. Revine asupra probei încuviinţate la termenul trecut de audiere a martorului Andrei Radu Daniel, considerând că nu se mai impune ascultarea acestuia şi în consecinţă nici emiterea unei adrese către Direcţia Generală Pentru Evidenţa Persoanelor Argeş pentru a obţine datele referitoare la domiciliul martorului. Amână judecarea cauzei la 11.01.2018 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 23.11.2018Încuviinţează pentru petentă proba testimonială cu martorul indicat la fila 6 dosar Andrei Radu Daniel, care urmează a se cita pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 23.11.2018 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 26.10.2018