O**** C*******
Contestator CondamnatAdmite contestaţia. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală contestată şi rejudecând, În baza art. 592, art. 589 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen, admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petenta condamnată O**** C*******. Dispune întreruperea executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată condamnatei O**** C******* prin sentinţa penală nr. 23/25 ianuarie 2018 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 590/A/06.06.2018 a Curţii de Apel Piteşti până la împlinirea vârstei de un an de către minorii Onică Caraulean Ionuţ Izabel şi Onică Cătălina Carla Andreea, respectiv până la 01.11.2019 inclusiv. În baza art. 590 alin. (1) C. proc. pen., pe durata întreruperii executării pedepsei, condamnata trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Argeş decât în condiţiile stabilite de instanţă; b) să ia legătura, în termen de 5 zile, cu Poliţia com. Berevoeşti pentru a fi luată în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemată; c) să nu îşi schimbe locuinţa situată în com. Berevoeşti, sat Gămăceşti, nr. 204 A, judeţul Argeş, fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus întreruperea; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; e) să îngrijească copiii Onică Caraulean Ionuţ Izabel şi Onică Cătălina Carla Andreea. Atrage atenţia contestatoarei condamnate asupra dispoziţiilor art. 591 alin. (4) C. proc. pen. privind revocarea întreruperii executării pedepsei în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2019.
Hotarare 38/2019 din 29.01.2019