Ş******** C********
Apelant ReclamantS* T******** A*** S****** S* - P*** R****** L****
Intimat PârâtRespinge apelul formulat de apelantul-reclamant Ş******** C********, împotriva Sentinţei civile nr. 1126 din data de 17.04.2018, pronunţată de Judecătoria Suceava, intimat fiind pârâta societatea TRANSPORT AUTO SEVERIN SA, ca neîntemeiat. Respinge, ca neîntemeiată, cererea apelantului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod de procedură civilă, astăzi, 09.10.2019.
Hotarare 806/2019 din 09.10.2019Amână pronunţarea la data de 9.10.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2019În vederea soluţionării cauzei
Incheiere de sedinta din 26.06.2019lipsa martorului Toma Alexandru
Incheiere de sedinta din 29.05.2019Admite cererea de amânare formulată de apărătorul intimatei. Prorogă administrarea probei testimoniale pentru următorul termen de judecată. Pune în vedere martorului Toma Alexandru să se prezinte în vederea audierii la următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei la data de 29 mai 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 27 martie 2019
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Se va emite adresă către ANPC pentru a ne comunica întreaga documentaţie întocmită la plângerea înregistrată sub nr. 1605/27.12.2016. Încuviinţează proba testimonială cu martorul Toma Alexandru pentru apelantă. Prorogă discutarea probei testimoniale cu martorul Balaban Elisabeta. Respinge proba cu interogatoriul intimatei, ca inutilă. Amână judecata cauzei la data de 27 martie 2019, pentru când se va cita martorul Toma Alexandru, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 27 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019