B****** A**********
ReclamantR****************** F********* N********
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B****** A**********, în contradictoriu cu pârâta RoCredit - Instituţie Financiară Nebancară SA. Respinge cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată. Ia act de faptul că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată la data de 22 noiembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 720/2018 din 22.11.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 22 noiembrie 2018, pentru când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2018Existând o neîn?elegere între reclamantă ?i avocatul acesteia (care nu are depusă la dosar împuternicire avoca?ială) instan?a acordă un termen pentru solu?ionarea acestei neîn?elegeri, astfel că stabileşte termen la data de 14.11.2018.
Incheiere de sedinta din 26.09.2018