C**** M*******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite acţiunea astfel cum a fost precizată. Anulează decizia de pensie nr. 288331/07.12.2017 emisa de Casa de Pensii Sector 6 Bucuresti. Obligă parata să emită o decizie, prin care să stabilească drepturile de pensie pentru limita de vârsta ale reclamantei, retroactiv, începând cu data de 07.11.2017, cu valorificarea veniturilor suplimentare „compensare, primă, indexare” obţinute până la data de 01.04.2001 evidenţiate in adeverinţa nr. 5113/03.11.2017 eliberata de Compania Naţională „Loteria Română” S.A. Obliga parata la plata către reclamantă a diferenţelor rezultate din recalculare, conform prezentei hotărâri începând cu data de 07.11.2017 pana la zi. Admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată şi obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei reprezentând onorariu avocat. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată azi 23.05.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4236/2018 din 23.05.2018Amână pronunţarea la data de 23.05.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2018