H****** M***** R***
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti împotriva sentinţei penale nr. 200/21.09.2018 a Judecătoriei Zărneşti, pe care o desfiinţează sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului Hodorog Marcel-Radu pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal şi al pedepsei rezultante. Rejudecând cauza în aceste limite, În baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Codul penal şi a art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Hodorog Marcel-Radu la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 39 alin. 1 lit. b din Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa în cea mai grea, de 9 luni închisoare, căreia îi adaugă o treime din cealaltă pedeapsă de 9 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an închisoare. Menţine dispoziţiile privind suspendarea executării sub supraveghere cu privire la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 februarie 2019. DECIZIA PENALĂ NR. 170/Ap/28.02.2019
Hotarare 170/2019 din 28.02.2019Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 391 Cod procedură penală, amână pronunţarea cauzei pentru data de 28 februarie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2019Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 391 Cod procedură penală, amână pronunţarea cauzei pentru data de 21 februarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2019Amână judecarea cauzei la data de 07 februarie 2019, sala 201, ora 09,00.
Incheiere de sedinta din 10.01.2019