C******** V*****
InculpatP****** M***** D*****
Parte civilăP****** S**** E**** P*** P****** M***** D*****
Parte civilăP****** R***** M**** P*** P****** M***** D*****
Parte civilăS******* M******
Parte civilăÎn baza art. 362, al. 2 C. pr. pen. rap. la art. 208, al. 2 C. pr. pen. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv, măsură dispusă prin încheierea nr. 13 din data de 15.05.2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 5172/225/2018/a1. În baza art. 208, al. 3 şi 4 rap. la art. 207, al. 4 C. pr. pen. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul C******** V*****, fiul lui Constantin şi Dora, născut la data de 02.05.1974, în Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi, cu domiciliul în comuna Şimian, sat Cerneţi, judeţul Mehedinţi, cetăţean român, CNP *********0527, trimis în judecată în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 192, al. 2 C. pen., „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, faptă prev. şi ped. de art. 338, al. 1 C. pen. şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. şi ped. de art. 335, al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 38, al. 1 C. pen. şi art. 41, al. 1 C. pen., până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura arestului la domiciliu, cerere formulată oral de apărătorul ales al inculpatului. În baza art. 275, al. 3 C. pr. pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, potrivit art. 206 C. pr. pen. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.11.2018 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata1414/2018 din 20.11.2018