C***** M* M**** R****
PetentAdmite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul COVACI MARIN REMUS, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 3 ani şi 5 luni şi 20 zile închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 219/2017 a Judecătoriei Baia Mare şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 244/2017 emis de Judecătoria Baia Mare şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 104 din Codul penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în În temeiul art. 275, alin. 3 şi alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu – avocat Sabou Anca, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Maramureş. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14 august 2018.
Hotarare 2412/2018 din 14.08.2018PT. DELIBERĂRI
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.08.2018