V***** L****** E****
InculpatS*** E*** D********** M******* S***
Parte civilăîn baza art. 228 alin. (1) şi (3) C.pen., condamnă pe inculpata V***** L****** E**** , la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. în baza art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2012, condamnă pe inculpata V***** L****** E****, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare. în temeiul art, 38 C.pen., constată că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea se află în concurs real. în baza art. 39 alin. (1) C.pen,, contopeşte pedepsele principale şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni, reprezentând o treime din pedepsele care nu se mai execută, inculpata urmând a executa în final pedeapsa principală rezultantă de 8 luni închisoare. în baza art. 1357 C.civ., admite acţiunea civilă şi obligă pe inculpata V***** L****** E**** a achita părţii civile SC. ENEL DISTRIBUŢIE MUNTENIA S.A., suma de 27.494,64 lei, daune materiale. în temeiul art. 274 alin. (1) CPP, obligă pe inculpatul VASILE ULIANA ELENA la plata sumei 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pagina 1 din 1 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2019.
Hotarare 31/2019 din 22.01.2019Amână pronunţarea la data de 22.01.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.01.2019Amână pronunţarea la data de 18.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2019pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 20.11.2018faţă de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 23.10.2018faţă de lipsa inculpatei
Incheiere de sedinta din 25.09.2018