M**** F* A********
CondamnatÎn baza art. 100 C.pr.pen. admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiesti, privind pe condamnatul MATEI ALEXANDRU , în prezent aflat în Penitenciarul Ploiesti, in executarea pedepsei de 2 ani si 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1441/2017, pronunţată de Judecatoria Ploiesti, şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 100 şi urm. Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra efectelor liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. Dispune liberarea condiţionată la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a persoanei condamnate, dacă nu este arestată în altă cauză. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul aparatorului din oficiu urmand a fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.04.2018.
Hotarare 932/2018 din 19.04.2018