V*** I**** S****
Intimat ReclamantA**** B*** R****** S*
Apelant PârâtAdmite cererea de completare formulată de intimat, V.I.S., referitoare la decizia civilă nr. 555 din 24/09/2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. 7792/320/2016*, şi, în consecinţă: Obligă pârâtul, A.B.R.S.A. să plătească intimatului, V.I.S., suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru. Decizia este definitivă. Pronunţată la data de 18 decembrie 2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 920/2018 din 18.12.2018În baza art.396 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză pe data de 18 decembrie 2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 pct.2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2018Admite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei în sensul că se va indica în mod corect faptul că anul în care a fost pronunţată sentinţa civilă 5993 ce a făcut obiectul apelului datează din 08/12/2016 şi nu din 08/12/2015. Stabileşte termen de judecată în şedinţă publică, pentru soluţionarea cererii de completare a Deciziei nr. 555/24/09/2018, pentru data de 11/12/2018, sala 24 a Tribunalului Specializat Mureş, termen pentru care dispune citarea părţilor. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 05/11/2018
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.11.2018Respinge apelul formulat de apelan?i, A. B. R. S.A., împotriva sentin?ei civile nr. 5993 din 08/12/2015, pronun?ată de Judecătoria Tîrgu Mure? în dosarul nr. 7792/320/2016, ca fiind nefondat. Decizia este definitivă. Pronun?ată la data de 24 septembrie 2018 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 555/2018 din 24.09.2018În baza art.396 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză pe data de 24 septembrie 2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 pct.2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 septembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2018