A****** C******
InculpatÎn baza art.396 alin.1,2 Cod procedură penală raportat la art.61 alin.1, alin.4 lit.c Cod penal condamnă pe inculpatul A****** C******, la pedeapsa de 6.000 lei amendă penală - echivalentul a 300 zile-amendă, cuantumul şi numărul zilelor de amendă fiind stabilite conform art.61 alin.2, 3 Cod penal - pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzută şi sancţionată de art.336 alin.1 Cod penal (fapta comisă la data de 26.12.2017). Stabileşte suma corespunzătoare unei zile de amendă ca fiind în cuantum de 20 lei. În temeiul art.67 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, i Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice autovehicul), pe o durată de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art.65 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b, i Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice autovehicul). În baza art.63 alin.1 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neexecutării cu rea-credinţă a amenzii penale stabilite, în sensul că neexecutarea cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a amenzii atrage de drept înlocuirea celor 300 zile-amendă stabilite cu 300 zile închisoare. Potrivit dispoziţiilor art.559 alin.1 Cod procedură penală, persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul A****** C****** la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2019.
Hotarare 50/2019 din 10.01.2019amână pronun?area la 10.01.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2018În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 28 Decembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2018acordă termen la 18.12.2018 pt a se prezenta inculpatul
Incheiere de sedinta din 04.12.2018