R** & R** S*
ReclamantP** K****** M****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta SC R** & R** S* în contradictoriu cu pârâta P.M., având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 712,13 lei reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, suma de 599 lei reprezentând justa despăgubire,. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 6,3 lei reprezentând cheltuieli poştale, ca nedovedit. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.08.2018.
Hotararecameraconsiliu1190/2018 din 28.08.2018