M******** C******* D*****
ReclamantS********* C********** M************** A**** P*** P********* R***** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea Obligă pârâta la plata către reclamantă, începând cu luna noiembrie 2017, a drepturilor salariale calculate conform convenţiei de muncă 1789/1.04.2014, astfel cum a fost modificată prin actele adiţionale subsecvente, respectiv incluzând salariul de bază brut lunar 6720 lei la care se adaugă spor vechime 15% şi spor fidelitate 10% Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţelor de drepturi salariale între salariul calculat conform prezentei hotărâri, şi drepturile salariale efectiv plătite începând cu luna noiembrie 2017 şi până la data repunerii efective în plată a salariului datorat conform prezentei hotărâri, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata contribuţiilor obligatorii aferente salariului calculat conform prezentei hotărâri şi la comunicarea către Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a declaraţiilor rectificative privind drepturile salariale, începând cu luna noiembrie 2017 şi în continuare. Obligă pârâta la recalcularea cuantumului indemnizaţiei de concediu medical cuvenită reclamantei pentru perioada 8.11.2017-29.11.2017 şi 7.12.2017-22.02.2017 prin raportare la drepturile salariale efectiv încasate de aceasta în ultimele 6 luni anterioare intervenirii incapacităţii temporare de muncă în măsura în care cuantumul acestora nu depăşeşte plafonul de 12 salarii minime brute pe economie stabilit de lege Respinge acţiunea pentru rest. Respinge cererea reconvenţională ca nefondată În temeiul art. 453 C.pr.civ obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat Executorie provizoriu în temeiul art. 448 alin 1 pct. 2 C.pr.civ în ce priveşte drepturile salariale. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Hotarare 6493/2018 din 14.09.2018In vederea indeplinirii unei obligatii de catre parata.
Incheiere de sedinta din 24.07.2018Respinge excepţia necompetenţei funcţionale Constată competenţa generală, materială şi teritorială a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale Fixează termen la 24.07.2018 pentru continuarea judecăţii, cu citare părţi. Cu apel odată cu fondul
Incheiere de sedinta din 08.06.2018