C******** L******
ReclamantC******** L**** A* C****** G*** P******
PârâtRespinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât prin întâmpinare. Admite în parte cererea formulată de reclamantul C******** L****** în contradictoriu cu pârâtul C******** L**** A* C****** G*** P******. Obligă pe pârâtul C******** L**** A* C****** G*** P****** să demareze procedura administrativă de iniţiere a concesionării suprafeţei de teren aferentă spaţiului comercial situat în localitatea Gura Padinii, jud. Olt, achiziţionat de reclamant de la fosta Cooperativă de Consum Grojdibodu, jud. Olt, atribuirea contractului de concesiune urmând să fie efectuată prin procedura licitaţiei publice, procedură care se va derula în conformitate cu prevederile ORDONANŢEI DE URGENŢĂ Nr. 54 din 28 iunie 2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de le comunicare, cerere care se depune la sediul Tribunalului Olt.
Hotarare 56/2019 din 30.01.2019Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 30.01.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019Repune cauza pe rol. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2019 pentru imposibilitatea prezentării apărătorului pârâtei. Prorogă excepţia autorităţii de lucru judecat.
Incheiere de sedinta din 21.11.2018În baza art. 413 alin.1 c.p.c dispune suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea definitivă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr.4195/104/2017 aflat pe rolul Tribunalului Olt având ca obiect constatarea dobândirii prin accesiune imobiliară a dreptului de proprietate privată. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 26.09.2018Amână cauza la data de 26.09.2018 pentru ca reclamantul să ia la cunoştinţă de notele scrise depuse la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 12.09.2018Amână cauza la data de 12.09.2018 pentru a se comunica răspunsul la întâmpinare pârâtului, cu menţiunea de a depune precizare raportat la întâmpinarea depusă şi pentru ca reclamantul să depună înscrisuri
Incheiere de sedinta din 30.05.2018