Dosar 785/325/2018 din 11.01.2018

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 785/325/2018
Data dosar:
11.01.2018
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C8P
  • Condamnare

    În temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul D. G. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influen?a alcoolului (fapta din data de 08.01.2016). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) Cod penal. În temeiul art. 334 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul D**** G******* la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat (fapta din data de 08.01.2016). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) Cod penal. În temeiul art. 39 alin.1 lit. b Cod penal rap. la art. 38 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedepsele de 1 an şi 3 luni închisoare şi 1 an închisoare, aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii şi stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 3 luni închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.11.2018.

    Hotarare 5713/2018 din 15.11.2018
  • Sedinta din data de 01.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C8P
  • Amână pronunţarea

    Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 15.11.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2018
  • Sedinta din data de 04.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C8P
  • Amână cauza

    se citeaza inculpatul şi martorii cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 04.10.2018
  • Sedinta din data de 14.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C8P
  • Amână cauza

    se citeaza inculpatul şi martorii

    Incheiere de sedinta din 14.06.2018
  • Sedinta din data de 31.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C8P
  • Amână cauza

    se citeaza inculpatul la usa instantei

    Incheiere de sedinta din 31.05.2018
  • Sedinta din data de 19.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C8P
  • Amână cauza

    se citeaza inculpatul cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 19.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD