M******* V***** M****
CondamnatÎn baza art. 587 alin.1 CPP rap.la art. 59 c.pen.de la 1968 şi art. 55 ind. 1 din Lg. 254/2013, modificată prin Lg.169/2017 admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul MARINCAS VASILE MARIN în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere ( art. 335 NCP), aplicată prin sentinţa penală 52/2017 emisă de Judecătoria Negreşti Oaş. Dispune punerea în libertate a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.59/2017 ,emis de Judecătoria Negreşti Oaş, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 Cod penal din 1968. În baza art. 272 al.1 cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 130 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Rusu Alexandra. În baza art. 275 al.3 cod proc. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07 august 2018.
Hotarare 964/2018 din 07.08.2018