Dosar 7943/182/2018 din 19.07.2018

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7943/182/2018
Data dosar:
19.07.2018
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.09.2021 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Admite cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei L**** L**** D********, excepţie invocată de către aceasta. Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta B***** V*******, în contradictoriu cu pârâţii L**** L**** D********, TĂTĂRAN EUGEN, şi în consecinţă: Obligă pârâţii în solidar să-i plătească reclamantei suma de 597,89 lei reprezentând despăgubiri. Obligă pârâţii la remedierea problemelor existente la instalaţiile de apă şi canalizare din interiorul imobilului acestora. Obligă pârâţii în solidar să-i plătească reclamantei suma de 3925 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 29.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 8445/2021 din 29.09.2021
  • Sedinta din data de 22.09.2021 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.09.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2021
  • Sedinta din data de 08.09.2021 la ora 9:00

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 22.09.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2021
  • Sedinta din data de 05.05.2021 la ora 9:00

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    revenire cu adresă la expert cu obiecţiuni

    Incheiere de sedinta din 05.05.2021
  • Sedinta din data de 07.04.2021 la ora 9:00

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    la cererea reprezentantului reclamantei pentru studiuil obiecţiunilor formulate de pârâţi

    Incheiere de sedinta din 07.04.2021
  • Sedinta din data de 03.02.2021 la ora 9:00

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pentru comunicare raport de expertiziă la părţi

    Incheiere de sedinta din 03.02.2021
  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 09:00

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    revenire cu adresă la d-na expert

    Incheiere de sedinta din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 16.09.2020 la ora 09:00

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pt. a se reveni cu adresă către d-na expert BODEA ZEFICA să convoace din nou părţile la faţa locului pt. expertiză

    Incheiere de sedinta din 16.09.2020
  • Sedinta din data de 17.06.2020 la ora 09:00

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pentru administrare probe

    Incheiere de sedinta din 17.06.2020
  • Sedinta din data de 01.04.2020 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Stare de urgenta

    În temeiul art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, art. 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători nr. 257/17.03.2020 şi al art. 1 din Hotărârea nr. 26/30.03.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Cluj, pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze se suspendă de plin drept, urmând ca procedura judiciară să fie reluată, din oficiu, după încetarea stării de urgenţă.

  • Sedinta din data de 05.02.2020 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    - Având în vedere decizia din data de 29 ianuarie 2020 a Colectivului de Judecători din cadrul Judecătoriei Baia Mare, prin care s-a decis suspendarea activităţii de judecată pe durată nedeterminată, - Reţinând totodată şi decizia personalului auxiliar al aceleiaşi instanţe de a protesta în aceleaşi condiţii, instanţa va dispune amânarea prezentei cauze pentru data de 01.04.2020. Menţine dispoziţiile încheierii anterioare, în sensul ca pârâta L**** L**** D********, prin reprezentantul său ales să facă dovada reşedinţei din Anglia şi pentru perioada 01.11.2019-01.11.2020, pentru a justifica administrarea probei cu interogatoriul pârâtei în condiţiile art. 356 cod procedură civilă. De asemenea, menţine dispoziţiile încheierii anterioare în sensul că stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia de a face dovada achitării avansului provizoriu expert în cuantum de 1000 lei, sub sancţiunea decăderii din probă, precum şi obligaţia ambilor reprezentanţi ai părţilor de a depune obiective pentru expertiza în specialitatea construcţii, ce vor fi puse în discuţie la următorul termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 05.02.2020
  • Sedinta din data de 13.11.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pentru lipsa reprezentantului pârâţilor

    Incheiere de sedinta din 13.11.2019
  • Sedinta din data de 18.09.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pentru citare pârâti la interogatoriu

    Incheiere de sedinta din 18.09.2019
  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pentru ca reclamanta şi pârâţii să depună înscrisuri la dosar

    Incheiere de sedinta din 12.06.2019
  • Sedinta din data de 13.02.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 14 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    Dispune trimiterea dosarului la arhivă în scopul continuării procedurii privind verificarea şi regularizarea cererii.

    Incheiere de sedinta din 13.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD