S*** R****** G**** S***
ReclamantM******* Ş* R**** S*****
PârâtAdmite cererea de îndreptarea a erorii materiale, formulată de reclamanta SC Romaqua Group S.A., strecurată în sentinţa civilă nr. 589 din data de 08 august 2018, în sensul că se menţionează corect numărul de apartament al pârâtei, respectiv ap.12, în loc de ap.2, cum greşit s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului, însoţită de motivele apelului se depune la Judecătoria Topliţa, sub sancţiunea nulităţii, conform dispoziţiilor art. 471 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din data de 31 octombrie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 31.10.2018Admite cererea formulată de reclamanta , în contradictoriu cu pârâta şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 150,11 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 17411034784/19.09.2017, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,04% calculate la suma neachitată, respectiv 12,55 lei, conform contractului încheiat nr. RGBDD-CCV-175245/16.05.2017. În temeiul art. 1032 alin. 1 Cod procedură civilă obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 70 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru (50 lei) şi contravaloarea informaţiilor furnizate de ONRC (20 lei). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului, însoţită de motivele apelului se depune la Judecătoria Topliţa, sub sancţiunea nulităţii, conform dispoziţiilor art. 471 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din data de 08 august 2018.
Hotararecameraconsiliu589/2018 din 08.08.2018