C*** D* A******** D* S******* S****** – P*** R***** L****
ContestatorS******* V***** D*****
IntimatRespinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, în contradictoriu cu intimatul S******* V***** D***** . Respingere cererea de suspendare a executării ca fiind rămasă fără obiect. Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.01.2019.
Hotarare 394/2019 din 31.01.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 31.01.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2019 pentru când se vor cita părţile, intimatul cu duplicatul înscrisurilor depuse la dosar de către contestatoare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 18.12.2018Admite cererea de preschimbare a primului termen de judecată acordat în dosarul nr. 7983/314/2018 al Judecătoriei Suceava ce are ca obiect „contestatie la executare” privind pe contestatoarea Casa de Asigurări de Sanătate Suceava. şi intimatul S******* V***** D*****. Preschimbă termenul de judecată de la data de 17.01.2019 la data de 18.12.2018, complet C 9. Se vor cita părţile, cu menţiunea că termenul a fost preschimbat pentru data de 18.12.2018. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.11.2018.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018