R** T**** B*****
ApelantO***** C***** P*** P*****
IntimatAdmite apelul formulat de apelantul R. T. B., împotriva sentinţei civile nr. 3482/18.04.2018 a Judecătoriei Baia Mare pe care o schimbă în tot în sensul că:Admite cererea formulată de reclamantul R. T. B. împotriva pârâtului O. C. PRIN P., şi, în consecinţă:Obligă pe pârât să-i plătească reclamantului suma de 450 Euro în echivalent în lei calculat la cursul de referinţă B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de preţ, precum şi dobânda legală aferentă acesteia, calculată de la data de 28.09.2015 şi până la achitarea efectivă.Obligă pe pârât să-i plătească reclamantului suma de 1345 lei cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă şi 822,5 lei cheltuieli de judecată în apel.Executorie.Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.Cererea de recurs se depune la Tribunalul Maramureş.Pronunţată la data de 25.10.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 551/2018 din 25.10.2018Amână pronunţarea soluţiei la data de 25.10.2018,pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2018