S* P**** C* & L** I**** S** Ş***** P*** A*** K***** A****
ReclamantS* C********* S* Ş*****
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „acţiune în daune contractuale” formulată de reclamanta SC PLAZA CO& LTD IMPEX SRL, în contradictoriu cu pârâta SC COMSUTEXIN SA. Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 294.296 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la data plă?ii efective a debitului. Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 7407 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (suma de 2907 lei reprezentând onorariu expert, iar suma de 4500 lei reprezentând onorariu avocat). Cu drept de apel, care se poate depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 12.02.2020.
Hotarare 19/2020 din 12.02.2020Amână pronunţarea la 12.02.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.01.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.01.2020Amână pronunţarea la 31.01.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2020Respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de petenta S* C********* S* Ş***** în dosarul nr. 8061/86/2017* al Tribunalului Suceava. Fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, conform art. 396 alin.2 Cod de procedură civilă, azi, 20.12.2019.
Incheiere recuzare 114/2019 din 20.12.2019Acordă termen la data de 17 ianuarie 2020, la C1FP, ora 10:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.12.2019Respinge ca fiind tardiv formulate obiec?iunile invocate de pârâtă, prin reprezentant. Acordă termen la data de 6 decembrie 2019, la C1FP, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 01.11.2019Acordă termen la data de 1 noiembrie 2019, la C1FP, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 04.10.2019Pune în vedere apărătorului reclamantei să achite diferenţa de onorariu de 1907 lei, notei de evaluare a onorariului de la fila 61, aferent efectuării expertizei contabile încuviinţată în prezenta cauză. Acordă termen la data de 4 octombrie 2019, la C1FP, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.09.2019Revine cu adresa de la fila 47 către expert Ungureanu Ioan Benoni pentru a efectua expertiza contabilă dispusă în prezenta cauză, potrivit obiectivelor încuviinţate de instanţă. Acordă termen la data de 6 septembrie 2019, la C1FP, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Acordă termen la data de 11 iunie 2019, la C1FP, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 10.05.2019Înlocuieşte expertul Nutescu Ortensia, desemnat la termenul anterior, cu expertul Ungureanu Ioan Benoni, de la poziţia 81 de pe lista cu experţi în specialitatea contabilitate – societăţi comerciale şi alte entităţi economice înaintată la dosar de către Biroul Local Pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Suceava. Se va emite adresă către Biroul Local Pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Suceava cu privire la înlocuirea în cauză a expertului Nutescu Ortensia, cu noul expert Ungureanu Ioan Benoni, pentru a avea în evidenţă şi pentru a transfera onorariul achitat de către reclamantă în cuantum de 1000 lei, din contul expertului Nutescu Ortensia în contul noului expert Ungureanu Ioan Benoni. Se va emite adresă către noul expert Ungureanu Ioan Benoni pentru a efectua expertiza contabilă dispusă în prezenta cauză, potrivit obiectivelor încuviinţate de instanţă. De asemenea, i se va aduce la cunoştinţă faptul că s-a pus în vedere Biroului Local Pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Suceava să transfere onorariul achitat de reclamantă din contul expertului înlocuit în contul noului expert. Acordă termen la data de 10 mai 2019, la C1FP, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 09.04.2019Desemnarea, în calitate de expert, a doamnei Nutescu Ortensia, prin tragere la sorţi de la poziţia 76 de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de Biroul Local Pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile. Stabileşte onorariul provizoriu al expertului în cuantum de 1000 lei. Pune în vedere reclamantului să achite onorariul provizoriu. Încuviinţează obiectivele propuse de reclamant prin acţiunea principală (fila 6 dosar. nr. 8061/86/2017) şi obiectivul propus de reprezentatul pârâtei la termenul de astăzi. Emiterea unei adrese Biroul Local Pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Suceava, cu privire la numirea în cauză a expertului Nutescu Ortensia, pentru a avea în evidenţă. Emiterea unei adrese către expert Nutescu Ortensia pentru a efectua expertiza contabilă dispusă în prezenta cauză, potrivit obiectivelor încuviinţate de instanţă. De asemenea, i se va aduce la cunoştinţă faptul că i-a fost pus în vedere reclamantului să achite onorariul provizoriu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 9 aprilie 2019, la C1FP, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 08.03.2019Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, precum şi proba cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, solicitată de reclamantă, urmând ca la următorul termen de judecată să fie numit expertul, să se stabilească onorariul provizoriu şi să se discute obiectivele. Respinge, ca neutile, proba testimonială cu martorii Bucşă Mihaela Lucia şi Reguş Alina Rozalia (faţă de teza probatorie indicată), respectiv proba cu expertizele tehnice în specialitatea pirogenie/incendii şi electroenergetică (având în vedere că în dosarul penal nr.243/P/2015 ataşat la prezentul dosar civil a fost administrată proba cu expertiza tehnică în specialitatea procese pirogene efectuată de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă INSEMEX - Petroşani, cu clarificări ulterioare, dosarul penal conţinând şi expertiza tehnică în specialitatea procese pirogene şi incendii efectuată de expert Relu Teodorescu, expertiza tehnică în specialitatea electroenergetică efectuată de expert Diaconiţa Dumitru, expertiza tehnică în specialitatea electroenergetică efectuată de experţii Diaconiţa Dumitru şi Fătu Mircea). Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 8 martie 2019, la C1FP, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă conform art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 14.02.2019Emiterea unei adrese la Cabinet de avocat Balaţchi Marcel pentru a arată dacă mai reprezintă reclamanta SC PLAZA CO & LTD IMPEX SRL şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a înainta o copie după ordonanţa de clasare dată în dosarul penal nr. 243/P/2015. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14 februarie 2019, la C1FP, ora 09:00, pentru când pârâta are termen în cunoştinţă prin consilier juridic Tănăsescu Mihai conform art. 229 Cod procedură civilă, urmând a fi citată reclamanta atât la sediul acesteia cât şi la sediul procesual ales la Cabinet de avocat Balaţchi Marcel. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 07.12.2018