P******* C*******
ReclamantP******* D*****
PârâtRespinge ca nefondată cererea având ca obiect “alte cereri”. Obligă reclamantul la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi, 15.10.2019.
Hotarare 4536/2019 din 15.10.2019În temeiul disp. art.255 Cod procedură civilă coroborat cu disp. art.258 Cod procedură civilă, încuviin?ează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei ?i constată că pârâtul nu solicită alte probe decât cele depuse la dosar. Încuviin?ează cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru suplimentarea probatoriului pentru reclamant, cu înscrisuri. Pune în vedere reclamantului să depună în copie, în termen de 5 zile de la această dată, înscrisurile de care a făcut vorbire la acest termen. Amână cauza la data de 15 octombrie 2019, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă, potrivit disp.art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019În temeiul art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă, anulează cererea. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.08.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 30.08.2018