T**** G****** D*****
InculpatÎNCHEIERE FINALĂ CAMERĂ PRELIMINARĂ NR. 476/CP În temeiul art. 346 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din dosarul nr. 372/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus. În baza art. 346 alin. 4 C. pr. pen., dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Timiş Gabriel-Daniel, pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. şi ped. de art. 334 al. 2 C. pen., conducerea unui autovehicul care nu are drept de circulaţie în România, prev. şi ped. de art. 334 al. 4 C. pen., şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 38 al. 2 şi art. 44 al. 1 C. pen. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18 septembrie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara476/2018 din 18.09.2018În baza art. 345 alin. 1 rap. la art. 282 alin.1 C. proc. pen. admite excepţiile invocate din oficiu în dosarul nr. 372/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus privind pe inculpatul Timiş Gabriel-Daniel, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. şi ped. de art. 334 al. 2 C. pen., conducerea unui autovehicul care nu are drept de circulaţie în România, prev. şi ped. de art. 334 al. 4 C. pen., şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 38 al. 2 şi art. 44 al. 1 C. pen. Constată nulitatea relativă a proceselor-verbale de sesizare din oficiu din data de 10.03.2014 (fila 4 dosar u.p.) şi din data de 01.04.2014 (fila 6 dosar u.p.), fiind încălcate prev. art. 107-110, art. 198 şi art. 305 Cod de procedură penală şi înlătură din conţinutul procesului-verbal de sesizare din oficiu din data de 10.03.2014 (fila 4 dosar u.p.) aspectele declarate de inculpat la alineatul 9, de la „Conducătorul motocicletei recunoaşte…” şi până la „…cu seria de şasiu..” şi din conţinutul procesului-verbal de sesizare din oficiu din data de 01.04.2014 (fila 6 dosar u.p.) aspectele declarate de inculpat la alineatul 7, de la „Cu privire la cele mai sus arătate…” şi până la „…un alt moped.” şi la alineatul 8, de la „Susnumitul mai arată că…” şi până la „…este furată.” Dispune înlăturarea materială din conţinutul proceselor-verbale a alineatelor indicate mai sus. Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, urmând ca potrivit 345 alin. 3 Cod de procedură penală să se comunice, în termen de 5 zile, judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29 august 2018.
Incheiere de sedinta din 29.08.2018Se amână cauza la data de 29.08.2018, ora 11, faţă de lipsa de procedură cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 30.07.2018