A******** D* P********** N****
ReclamantC**** M*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A******** D* P********** N****, în contradictoriu cu pârâtul CHIŢU MARIUS. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4904,243de lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere neachitate aferente perioadei mai 2013-aprilie 2018, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 1888,99 de lei, aferente regiei restante pe perioada mai 2013-aprilie 2018. Obligă pârâtul la plata sumei de 187 de lei reprezentând cota parte aferentă reparaţiilor pe casa scării. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 29.10.2019.
Hotarare 3738/2019 din 29.10.2019Amână pronunţarea la data de 29.10.2019, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019Amână cauza la data de 16.10.2019 pentru a da posibilitatea părţilor de a studia raportul de expertiză depus la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Amână cauza la data de 09.10.2019 pentru depunerea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019Amână cauza la data de 11.09.2019 pentru când se citează expertul cu copie de pe încheiere şi obiective, cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Încuviinţează proba cu expertiza tehnică. Amână cauza la data de 19.06.2019 în vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019Repune cauza pe rol pentru lămuriri suplimentare. Fixează termen pentru data de 15.05.2019 pentru când se citează părţile în vederea discutării probei cu expertiza contabilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, data de 22.04.2019.
Incheiere de sedinta din 22.04.2019Amână pronunţarea la data de 22.04.2019, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.04.2019Admite cererea de amânare formulată de pârât pentru a lua cunoşţtinţă de înscrisurile depuse pentru acest termen de reclamantă. Pune în vedere reclamantului să depună o copie d epe contractul de proprietate al imobilului , precum şi celelalte înscrisuri de care înţelege să se folosească în apărare
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Se citează reclamanta cu menţiunea de a preciza suma concretă în perioada mai 2013- aprilie 2018, pe care o solicită, având în vedere că există şi un sold, să depună fişele analitice pe perioada 2010-2013, precum şiu să depună dopvada calităţii de proprietar a pârâtului.
Incheiere de sedinta din 16.01.2019termen preschimbat
Preschimbă termenul de judecată stabilit în dosarul civil nr. 8223/225/2018 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin din data de 28.11.2018 în data de 16.01.2019, ora 11:00, sala 1, pentru când vor fi citate părţile cu aceleaşi menţiuni. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, data de 13.11.2018, la sediul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Dispune emiterea unei adrese către Compartimentul Arhivă pentru a comunica sentinţa nr. 1487/15.01.2014 pronunţată în dosarul nr. 13695/225/2012 cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018