O******** C******* V******
InculpatÎn baza art. 362 C.proc.pen. raportat la art. 208 alin. (5) C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată prin ordonanţa nr. 3611/P/2017 din data de 27.07.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani faţă de inculpatul O******** C******* V******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. b Cod pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod pen. rap. la art. 43 alin. 5 Cod pen.. În baza art. 208 rap. la art. 207 alin. (4) C.proc.pen. menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul O******** C******* V******. În baza art. 208 ind. 1 rap. la art. 215 alin. (9) C.proc.pen. şi corob. cu art. 215 alin. (2) lit. a) C.proc.pen. înlocuieşte obligaţia impusă inculpatului de a nu părăsi limita teritorială a judeţului Hunedoara, cu obligaţia de a nu părăsi teritoriul României. Menţine restul obligaţiilor stabilite anterior în sarcina inculpatului O******** C******* V******, respectiv: să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, la Poliţia Mun. Petroşani, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; să nu se apropie de martorii Watzek Bogdan Alexandru, Watzek Alina şi Munteanu Octavian sau de membrii familiei acestora şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 242 alin. (2) C.proc.pen. respinge cererea inculpatului privind revocarea măsurii controlului judiciar, ca neîntemeiată. Atrage atenţia inculpatului că în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, va încălca, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Prezenta se va comunica şi Poliţiei Mun. Petroşani, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Petroşani, Serviciului Public Comunitar Pentru Eliberarea Paşapoartelor Simple Hunedoara şi Poliţiei de Frontieră. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei care lipsesc. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.02.2018, ora 16:15.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 13.02.2018